sâmbătă, februarie 02, 2008

În sfîrșit am văzut filmul

Îl copiasem de pe torrent și urma să-l văd. Dar să-l văd pe latop parcă nu prea îmi venea. A trecut vremea cînd vedeam orice film, în orice condiții. La început am renunțat să mai văd filmele trase în sala, acum nu mă mai uit deloc la filme pe computer. Doar la DVD sau cinema. De ce? pt că în primul rînd se pierde mult din ceea ce au vrut să zică regizorul și actorii.

Acum vreo săptămînă sau două am auzit în mașină, la radio, un review al filmului, vreo 8 minute a durat. Pe NPR, e ceva. Apoi a 2-a zi iarăși despre el, cu un interviu al regizorului. Mi s-a părut nițel suspect că în două zile la rînd să se vorbească despre acest film. [ S-a vorbit de bine, în orcie caz :) ] Am căutat pe net și am văzut că urma să ruleze și la noi în oraș la Cinema Arts. În momentul acela am zis că n-are sens să-l mai țin pe latop.

Am vorbit cu cîțiva prieteni care l-au văzut. Nu înțelg de ce nu le-a plăcut. Ok, poate subiectul nu a fost cel mai ușor de digerat, (și că l-au văzut la computer,) dar restul nu contează? Felul în care au jucat actorii sau modul în care a fost filmat, camera mobilaă, nu fac parte din film? De exemplu, scena în care se stătea la masă a durat cam 8-10 minute. A fost filmată dintr-un foc, cred. Eu vreau să văd așa ceva în filmele de la Hollywood, cu greu o să găsim. Nu pot să zic că sînt expert în filme, dar am văzut cîteva și pot să spun că e
cel mai bun film românesc, evăr (mă contrazice careva?).

Am ajuns nițel mai tîrziu la cinema, sala aproape plină și am urmărit filmul de unde n-am mai stat de mult, adică din primele rînduri, cu gîturile ridicate :) Celor din sală le-a placut, la final vorbeau de faptul că n-au mai văzut un film realizat în felul acesta(probabil se refereau la imagine). Din pacate nu mi-am dat seama dacă au mai fost și alți români :(

Ah, despre ce film e vorba?! 4 zile, 3 săptamîni și 2 zile, de Cristian Mungiu.

PS: Greu cu diacriticele :p

Un comentariu:

florina spunea...

si mie mi-a placut filmul (favoritul meu insa ramane Operatiunea "Monstrul"). Jocul actorilor a fost excelent...